Momentul cel mai bun să înveți ceva nou e acum!

INNO sprijină dezvoltarea ecosistemului regional de inovare și antreprenoriat inclusiv prin programe educaționale adresate celor care vor să-și crească ideile, să dobândească noi abilități, celor dispuși să investească timp și energie pentru a deveni mai buni. De la programe de incubare și instrumente pentru dezvoltare în faza early-stage, până la workshopuri punctuale, experții INNO, împreună cu partenerii acestora vă stau la dispoziție!

StartUP LevelUP

StartUP LevelUP este un program educațional care te inițiază în lumea antreprenoriatului. Cu fiecare nivel absolvit, ajungi mai aproape de visul tău! StartUP LevelUP nu este un program strict teoretic, ci unul practic și interactiv. Îți punem la dispoziție expertiza și uneltele necesare pentru a începe să-ți pui întrebări și să faci experimentele care îți vor deschide calea către un start-up de succes.

Workshop - Protejarea și valorificarea proprietății intelectuale

Acest workshop a fost susținut de Ana Maria Andronic, avocat cu specializare în dreptul proprietății intelectuale și Coordonatorul Departamentului de Proprietate Intelectuală al firmei internaționale de avocatoră DLA Piper România. Ana Maria Andronic are experiență de 20 de ani de practică în România și în statul New York (SUA).

Workshop - De la idee la afacere în 15 pași concreți cu Market Readiness Level

Workshopul a fost susținut de Laviniu Chiș, consultant, facilitator și investitor și Coordonatorul departamentului INNO al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Laviniu Chiș are peste 15 ani experiență consultanță în managementul afacerilor, 10 ani facilitator în metodologia Lean Start-up și 7 ani experiență de consultanță în accesarea finanțărilor nerambursabile.

LevelUP Health & Life Sciences Accelerator

LevelUP Health & Life Sciences Accelerator este un program intensiv de 6 luni special conceput pentru accelerarea start-upurilor tinere (sub 3 ani) din domeniile științelor vieții. În cadrul acceleratorului, echipele vor primi sprijin din partea experților pe teme precum: descoperirea și înțelegerea clienților, dezvoltarea și validarea soluției, atragerea finanțărilor, marketing sau vânzări. Costurile în valoare de 8000 euro sunt suportate de INNO/ADR NV prin proiectul EIT Health Drive.

Bootcamp LevelUP x iScale

LevelUP x iScale este un bootcamp intensiv de 3 zile care va avea loc în 6-8 septembrie, în Cluj-Napoca. Face parte din programul LevelUP Health & Life Sciences Accelerator, primul accelerator dedicat start-upurilor de sănătate și științele vieții din România, finanțat de EIT Health și ADR Nord-Vest. Deși se adresează în principal participanților LevelUP, bootcampul este deschis tuturor start-upurilor, indiferent de domeniu. Trebuie doar să fii motivat să îți dezvolți soluția într-o afacere de succes!